Dinamo continuă cu succes șirul transferurilor ratate în această iarnă și nu oricum, ci cu stil. După ce l-au pierdut pe Pârvulescu în detrimentul Stelei, acum a venit rândul lui Adrian Porumboiu să le sufle „câinilor” un jucător. Așteptat de dinamoviști pe aeroportul din Antalya, mozambicanul Paito a fost deturnat de vasluieni.
Pe repede înainte, povestea transferului lui Martins Mukana „Paito” sună în felul următor: a fost propus de o firmă germană la Dinamo, liber de contract fiind, „câinii” l-au contactat pe jucător prin alți impresari, transferul a căzut, după care fotbalistul s-a înțeles separat cu FC Vaslui. „Dacă știam că e și Dinamo implicată, nu mă mai băgam”, spunea ieri cu o tristețe disimulată Porumboiu, după ce semnase contractul cu mozambicanul.
Dinamo i-a procurat biletele de avion africanului și chiar a avut un reprezentat pe aeroportul din Antalya, pentru a-l aștepta pe Paito. Adrian Alexandrescu, directorul relațiilor internaționale din „Groapă”, a fost driblat din gleznă, cum s-ar zice, pentru că fundașul stânga a ieșit prin altă parte și a fost preluat de oficialii Vasluiului. Ieri, dinamoviștii aveau o altă problemă: „Sperăm că o să ne recuperăm banii plătiți pe biletul de avion”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER